Răi de mici: Doi copii din Brăila au vandalizat mai multe semnale luminoase de la calea ferată și au pus în pericol viețile călătorilor

Răi de mici: Doi copii din Brăila au vandalizat mai multe semnale luminoase de la calea ferată și au pus în pericol viețile călătorilor
Publicat: 10/12/2019, 10:35

Reprezentanții IPJ Brăila au anunțat, marți, că agenții din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare i-au prins în flagrant pe cei doi copii, în timp ce distrugeau lentilele semnalelor de manevră, de culoare albastru, amplasate în zona triajulului.

Copiii, ambii în vârstă de 15 ani, din orașul Brăila, ar mai fi spart alte trei semnale luminoase, făcând un prejudiciu, în valoare totală de 2.400 de lei.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Autoritățile spun că infracțiunea din dosar se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, având în vedere consecințele care pot să apară prin semnalizarea necorespunzătoare a circulației feroviare, respectiv coliziuni între trenuri și deraieri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, continuă seria gafelor. A întrebat-o pe...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Vremuri tulburi pentru aceste zodii. Curg problemele
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?